Turcia...în 4 desene și fotografii

Turcia...arhitectură tradițională simplă și elegantă

 
Turcia...arhitectură tradițională...complicată

 
Turcia...arhitectură modernă alb-negru

 

Turcia...arhitectură modernă color

 

 

 



 

Suntem mai puternici decât credem!

 

Daniela Dumitrescu

Pergamul sau locul meu special de "healing"

Stau de ceva vreme cu ochii pe fereastra biroului şi contemplu triada din faţa mea la apus de soare, adică Palatul Parlamentului sau faimoasa Casă a Poporului, Academia Română şi macaralele ce marchează alături de o biserică nou construită locul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului. Numai cu un oarecare efort de imaginaţie și voință cel mult două din cele trei atribute ale unei clădiri aşa cum le-a definit Vitruviu – firmitas/rezistenţă, utilitas/utilitate, venustas/frumuseţe – se regăsesc în fiecare dintre aceste edificii în acest stadiu al existenţei lor.

Îmi dau seama că mă simt ciudat adică simt frustrare, confuzie, un soi de frică şi o lipsă de motivaţie în argumentare. Inchid ochii pentru că nu îmi place ce văd afară, adică lipseşte venustas şi atunci accesez voit starea alfa. Ajung în locul ideal de relaxare sau locul meu special de “healing”: Pergamul sau Bergama (denumirea de azi a orașului).

Pergamul, vestit în antichitate pentru faimoasa sa bibliotecă care rivaliza cu cea din Alexandria, Egipt, aflat în vecinătatea Troiei și Efesului, este celebru pentru triada monumentală definită de ansamblul situat pe Acropola unde se remarcă printre altele teatrul, altarul lui Zeus și templul lui Traian, Asklepeionul sau locul unde bolnavii veniți de la mari depărtări primeau tratamente cu apă și se odihneau pentru a accesa în visurile lor mesaje divine cu privire la tratamentele pe care trebuia să le primească şi Biserica Roşie, un fost templu păgân, transformat în basilică creștină și distrus ulterior de arabi. Oricare dintre cele trei edificii ale vechiului Pergam a avut şi continuă să aibă şi azi cele trei atribute speciale și pentru acest lucru este un monument viu.

Este deja târziu. Stau întinsă pe canapelele turcești acoperite de perne și covoare aranjate frumos sub un fel de baldachin improvizat care să te protejeze de căldura soarelui aflat acum aproape de apus. Analizez covoarele turcești care formează amenajarea și le simt textura. Sunt replici modeste ale celebrelor covoare de Bergama care sunt cu atât mai prețioase cu cât sunt mai vechi și mai tocite.

Privesc Acropola prin lunetă pentru a surprinde orice detaliu deoarece fiind foarte târziu nu am mai avut timp să urcăm în cetate. Poate este mai bine așa. Este un apus de soare fantastic ce te îndeamnă la visare când privești versantul abrupt și teatrul răsărit din stâncă.

Merg mai departe peste dealurile aflate vis-à-vis de ansamblul cetății pe un drum spectaculos de unde pot spune că atingi cerul cu mâna și de unde ți se deschide o spectaculoasă perspectivă asupra orașului nou și vechi deopotrivă.

 

 

Aici ai un sentiment extravagant de liniște, perfecțiune și libertate. Aici ai putea să înveți să zbori, aici poți întâlni prăpăstii pe care crezi că nu ai să le poti traversa niciodată sau înălțimi pe care crezi că nu le vei putea atinge vreodată.

Aici te poți elibera de orice conflict interior pentru a putea să-ți atingi obiectivele concentrându-te pe două cuvinte – anulează și înlocuiește, pentru a te alinia cu propriile tale valori și a debloca mecanismul care eliberează potențialul creator spre acțiune.

Aici, în locul meu special de “healing”, am decis calea pe care aveam să o urmez pentru a-mi schimba gândurile și credințele limitative care există în fiecare dintre noi. Partea controversată și totodată interesantă a naturii umane este misterul și spontaneitatea cu care reacționează la lucruri… Sinele comunică cu tine prin diverse semnale intuitive… Rolul tău este să te familiarizezi cu această comunicare, să-i acorzi atenție și să iei măsuri…

Suntem mai puternici decât credem!

 

Daniela Dumitrescu

 

 

Histria noastră şi Troia lor

Impresii de călătorie şi nu numai ....

In general noi românii aproape întotdeauna când trebuie să facem ceva mai întâi comentăm (ne) punem deja celebra întrebare “de ce”, după care în măsura în care ne mai rămâne timp ne apucăm în sfârşit de treabă. Dar cum ne plictisim repede nu ne mai batem capul mai departe…pentru că merge şi aşa…nu-i aşa?! Alte naţii sunt pragmatice şi se concentrează pe întrebarea “cum” asigurându-şi confortul şi progresul…

Nu vreau sa fiu înţeleasă greşit pentru că îmi place unde trăiesc dar nu şi cum trăiesc, adică uneori nu-mi place ceea ce percep cu cvintetul simţurilor de tradiţie aristotelică şi mă tot întreb de ce la alţii se poate iar la noi nu, ce au ei în plus iar noi în minus.

“Victimele” itinerariului comentat sunt două cetăţi - Histria şi Troia. Adică ceva al nostru şi ceva al lor.

Este deopotrivă vacanţă, vară şi cald la noi şi la ei....

Troia lor a devenit celebră datorită lui Homer şi Vergiliu şi săpăturilor făcute de Heinrich Schliemann. Despre Histria noastră câtă lume poate cunoaşte faptul că situl arheologic de azi este cel mai vechi oraş atestat de pe actualul teritoriu al României, după opinia specialiştilor, iar primele săpături arheologice au fost făcute de celebrul istoric şi arheolog român Vasile Pârvan la circa 40 de ani diferenţă după prima campanie a arheologului german la Troia.

Turcia îşi promovează istoria şi siturile istorice aproape cu mândria şi omniprezenţa cu care îşi arborează drapelul naţional sau faimosul “ochi rău” care te protejează de toate energiile negative, amuletă pe care o regăseşti peste tot, atârnată de uşile caselor sau prinsă în caldarâmul pe care te poartă paşii de turist. Celebrul Cal Troian este aproape un simbol naţional care te întâmpină încă de la graniţa bulgaro-turcă. Este prezent pe diversele afişe şi reclame iar pe măsură ce te apropii de Çanakkale apare în toate variantele pe care ţi le poti imagina, de la statuete şi scrumiere până la tricouri şi brelocuri.

Dar să continuăm aventura…pe drumul celor două cetăţi. La noi de cum ai ieşit din Năvodari poţi folosi cu succes până la un moment dat harta sau gps-ul, dar până la urmă cele cinci simţuri aristotelice nu te mai ajută şi începi să-ţi foloseşti cel de-al şaselea simţ adică intuiţia faţă în faţă cu un panou şters de soare şi ploi, cam „dezorientat” de vânt ce îţi indică, poate, direcţia spre Histria. Noroc însă cu “reperele” traseului, adică nişte schelete metalice părăsite care te ajută să nu rătăceşti drumul de întoarcere. Un fel de fir al Ariadnei post-industrial sau post-revoluţionar ce încă nu a fost valorificat la fier vechi. In rest câmpuri nelucrate, urme de sisteme de irigaţii şi de borne de kilometraj precum şi gropile drumului a căror varietate în termeni de adâncime şi lăţime te face să te bucuri că foloseşti un autoturism “4x4”.

La ei te duce drumul spre situl arheologic şi devine aproape enervant să constaţi cât de dese sunt panourile care te atenţionează cum ajungi la Troia. Lipsesc scheletele metalice părăsite, câmpurile nelucrate, există sisteme de irigaţie care funcţionează şi drumul care tocmai se asfaltează, altfel numai pietruit, te conduce spre Troia printre grădini cultivate cu roşii şi măslini.

In sfârşit despre parcare constat cu bucurie că suntem mai organizaţi decât ei, adică parcarea noastră este asfaltată, iar a lor este ceva mai exotică mai ales că beneficiezi din plin de umbra livezii de măslini. După ce îţi cumperi biletul de intrare pătrunzi în incintă unde la noi te întâmpină un muzeu elegant şi luminos, bine organizat, cu vestigii frumos puse în valoare, iar la ei faimoasa replică în lemn a Calului Troian, un mic muzeu şi magazinul de suveniruri.

Egalitate…gândesc în acel moment ….

Marea de turişti din autocarele din parcarea lor s-a mutat în situl arheologic unde este o invazie de vizitatori de toate naţiile dintre care nu poţi să nu îi remarci pe cei japonezi cu aparatele foto atârnate de gât, gata oricând să surprindă un instantaneu. La noi nu ştiu dacă în întreaga incintă erau mai mult de 20 de persoane şi cel mai deprimant lucru era să constaţi felul în care se prezenta situl Histriei. Ziduri invadate de vegetaţie, iarba înaltă, cai şi măgari care pasc printre ruine, vagi indicaţii istorice şi de traseu, cauciucuri aruncate într-un colţ şi nişte echipamente uzate pline de ulei. Păcat de vestigiile istorice minunate care se află acolo. Troia este respectată. Este amenajată cam prea “nemţeşte” după gustul meu, cu trasee clar delimitate ale incintelor şi explicaţii corespunzătoare, cu balustrade şi scări, cu “foişoare de belvedere” şi mici umbrare.

Am parcurs pe o căldură inumană cu conştiinciozitate ambele cetăţi şi traseele de incintă. Sunt impresionată de peisajele care te surprind la fiecare rupere de traseu, iar situl de la noi are ceva în plus care mai compenseză din amarul gustat, o perspectivă excepţională de la „belvedere” asupra lacului Sinoe.

La plecare m-am ales la noi cu câteva pliante de o calitate destul de îndoielnică, iar de la ei am plecat cu mici suveniruri. Troia în semn de bun rămas şi de multumire mi-a oferit diverse broşuri promoţionale iar pentru copii o cărticică minunat desenată şi colorată care descrie istoricul cetăţii.

De atunci stau şi mă întreb nouă ce ne lipseşte de nu putem să facem o promovare corespunzătoare a istoriei şi a monumentelor noastre?! Un Cal Troian, un „ochi rău”, o legendă, o superstiţie poate?! Histria noastră este cu mult mai spectaculoasă decât Troia lor. Histria noastră figurează pe Lista Patrimoniului European, iar Troia lor pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO iar o posibilă explicaţie a inabilităţii noastre de promovare ar fi că suntem mult prea europeni iar ei mult prea internaţionali. Încercările noastre de promovare pe acest segment al siturilor arheologice de la Marea Neagră sunt timide şi cu finanţări nesemnificative iar acest lucru aproape că te doare. Mi-ar fi plăcut sincer să plec de la Histria măcar cu un breloc, replică a unei coloane greco-romane sau cu o folie-replică reprezentând monede de epocă sau măcar cu o cărţulie colorată şi frumos desenată pentru copii cu istoricul cetăţii.

P.S. Încă o chestiune poate lipsită de importantă pentru unii, dar care reflectă grija pentru vizitatori la Troia. În momentul accesului în incintă, la casa de bilete ţi se oferă şerveţele umede şi ţi se atrage atenţia să ai suficientă apă la tine pentru circuitul cetăţii.

Suntem mai puternici decât credem!

Daniela Dumitrescu