In drumul spre litoralul turcesc al Mării Egee am înnoptat într-un hotel situat pe malul mării între cele două terminale de trecere cu bacul, o constucţie relativ modestă, din piatră, fără prea mari pretenţii, dar plină de culoare locală. Cu surprindere am găsit aici toate facilităţile inclusiv sală de fitness precum şi un adevărat muzeu de obiecte vechi expuse după priceperea proprietarului.
Exteriorul, interiorul, parcarea din vecinătatea imediată, toate la un loc formeză un fel de caravanserai, o replică, în imaginaţia mea, a caravanseraiurilor de altădată. Impresia de vechi este accentuată şi de bănuiala că sunt în prezenţa unei foste construcţii cu rol de depozitare din zona portului, construcţie reabilitată şi căreia i s-a oferit o nouă viaţă şi funcţiune, aceea de hotel. Nu am întrebat niciodată dar intuiţia şi meseria îmi spun exact că despre aşa ceva trebuie să fie vorba.
Până să ducem bagajele la maşină am dat un ocol locurilor, atrasă cumva de necunoscut. Aveam să descopăr aici fragmente de suflet extraordinare aşezate frumos într-un colţ al sălii de mese pentru ca apoi să descopăr alte şi alte surprize răspândite cam peste tot, la ferestre, pe pereti, afară…
Iată acele fragmente de suflet despre care vorbeam.......bucăţi de energie dintr-o forţă vitală pierdută în intense întâlniri emoţionale...amintiri adunate la un loc de generaţii...
Fragmentele de suflet se schimbă la nivel istoric, le primeşti sau le oferi, faci schimb de energie şi rămâi uneori ancorat în mod involuntar. Ele pot fi motivul pentru care ne gândim adesea la un loc sau la o persoană mult timp după ce ne-am îndepărtat sau despărţit şi suntem incapabili să întrerupem acel contact în mod natural.
Aceste fragmente de suflet îmi dau energie şi speranţă fără să–mi ceară nimic în schimb. Există totuşi o intensă dorinţă de a reveni acolo, de a le revedea în starea lor naturală, dorinţă pe care nu am simţit-o, în mod inexplicabil, nici unde altundeva, o înţelegere mutuală de transfer de forţă vitală.
Amintirile se uită la mine...ca o legătură între două lumi atât de diferite.
Suntem mai puternici decât credem!
Daniela Dumitrescu
