Impresii de călătorie şi nu numai ....
In general noi românii aproape întotdeauna când trebuie să facem ceva mai întâi comentăm (ne) punem deja celebra întrebare “de ce”, după care în măsura în care ne mai rămâne timp ne apucăm în sfârşit de treabă. Dar cum ne plictisim repede nu ne mai batem capul mai departe…pentru că merge şi aşa…nu-i aşa?! Alte naţii sunt pragmatice şi se concentrează pe întrebarea “cum” asigurându-şi confortul şi progresul…
Nu vreau sa fiu înţeleasă greşit pentru că îmi place unde trăiesc dar nu şi cum trăiesc, adică uneori nu-mi place ceea ce percep cu cvintetul simţurilor de tradiţie aristotelică şi mă tot întreb de ce la alţii se poate iar la noi nu, ce au ei în plus iar noi în minus.
“Victimele” itinerariului comentat sunt două cetăţi - Histria şi Troia. Adică ceva al nostru şi ceva al lor.
Este deopotrivă vacanţă, vară şi cald la noi şi la ei....
Troia lor a devenit celebră datorită lui Homer şi Vergiliu şi săpăturilor făcute de Heinrich Schliemann. Despre Histria noastră câtă lume poate cunoaşte faptul că situl arheologic de azi este cel mai vechi oraş atestat de pe actualul teritoriu al României, după opinia specialiştilor, iar primele săpături arheologice au fost făcute de celebrul istoric şi arheolog român Vasile Pârvan la circa 40 de ani diferenţă după prima campanie a arheologului german la Troia.
Turcia îşi promovează istoria şi siturile istorice aproape cu mândria şi omniprezenţa cu care îşi arborează drapelul naţional sau faimosul “ochi rău” care te protejează de toate energiile negative, amuletă pe care o regăseşti peste tot, atârnată de uşile caselor sau prinsă în caldarâmul pe care te poartă paşii de turist. Celebrul Cal Troian este aproape un simbol naţional care te întâmpină încă de la graniţa bulgaro-turcă. Este prezent pe diversele afişe şi reclame iar pe măsură ce te apropii de Çanakkale apare în toate variantele pe care ţi le poti imagina, de la statuete şi scrumiere până la tricouri şi brelocuri.
Dar să continuăm aventura…pe drumul celor două cetăţi. La noi de cum ai ieşit din Năvodari poţi folosi cu succes până la un moment dat harta sau gps-ul, dar până la urmă cele cinci simţuri aristotelice nu te mai ajută şi începi să-ţi foloseşti cel de-al şaselea simţ adică intuiţia faţă în faţă cu un panou şters de soare şi ploi, cam „dezorientat” de vânt ce îţi indică, poate, direcţia spre Histria. Noroc însă cu “reperele” traseului, adică nişte schelete metalice părăsite care te ajută să nu rătăceşti drumul de întoarcere. Un fel de fir al Ariadnei post-industrial sau post-revoluţionar ce încă nu a fost valorificat la fier vechi. In rest câmpuri nelucrate, urme de sisteme de irigaţii şi de borne de kilometraj precum şi gropile drumului a căror varietate în termeni de adâncime şi lăţime te face să te bucuri că foloseşti un autoturism “4x4”.
La ei te duce drumul spre situl arheologic şi devine aproape enervant să constaţi cât de dese sunt panourile care te atenţionează cum ajungi la Troia. Lipsesc scheletele metalice părăsite, câmpurile nelucrate, există sisteme de irigaţie care funcţionează şi drumul care tocmai se asfaltează, altfel numai pietruit, te conduce spre Troia printre grădini cultivate cu roşii şi măslini.
In sfârşit despre parcare constat cu bucurie că suntem mai organizaţi decât ei, adică parcarea noastră este asfaltată, iar a lor este ceva mai exotică mai ales că beneficiezi din plin de umbra livezii de măslini. După ce îţi cumperi biletul de intrare pătrunzi în incintă unde la noi te întâmpină un muzeu elegant şi luminos, bine organizat, cu vestigii frumos puse în valoare, iar la ei faimoasa replică în lemn a Calului Troian, un mic muzeu şi magazinul de suveniruri.
Egalitate…gândesc în acel moment ….
Marea de turişti din autocarele din parcarea lor s-a mutat în situl arheologic unde este o invazie de vizitatori de toate naţiile dintre care nu poţi să nu îi remarci pe cei japonezi cu aparatele foto atârnate de gât, gata oricând să surprindă un instantaneu. La noi nu ştiu dacă în întreaga incintă erau mai mult de 20 de persoane şi cel mai deprimant lucru era să constaţi felul în care se prezenta situl Histriei. Ziduri invadate de vegetaţie, iarba înaltă, cai şi măgari care pasc printre ruine, vagi indicaţii istorice şi de traseu, cauciucuri aruncate într-un colţ şi nişte echipamente uzate pline de ulei. Păcat de vestigiile istorice minunate care se află acolo. Troia este respectată. Este amenajată cam prea “nemţeşte” după gustul meu, cu trasee clar delimitate ale incintelor şi explicaţii corespunzătoare, cu balustrade şi scări, cu “foişoare de belvedere” şi mici umbrare.
Am parcurs pe o căldură inumană cu conştiinciozitate ambele cetăţi şi traseele de incintă. Sunt impresionată de peisajele care te surprind la fiecare rupere de traseu, iar situl de la noi are ceva în plus care mai compenseză din amarul gustat, o perspectivă excepţională de la „belvedere” asupra lacului Sinoe.
La plecare m-am ales la noi cu câteva pliante de o calitate destul de îndoielnică, iar de la ei am plecat cu mici suveniruri. Troia în semn de bun rămas şi de multumire mi-a oferit diverse broşuri promoţionale iar pentru copii o cărticică minunat desenată şi colorată care descrie istoricul cetăţii.
De atunci stau şi mă întreb nouă ce ne lipseşte de nu putem să facem o promovare corespunzătoare a istoriei şi a monumentelor noastre?! Un Cal Troian, un „ochi rău”, o legendă, o superstiţie poate?! Histria noastră este cu mult mai spectaculoasă decât Troia lor. Histria noastră figurează pe Lista Patrimoniului European, iar Troia lor pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO iar o posibilă explicaţie a inabilităţii noastre de promovare ar fi că suntem mult prea europeni iar ei mult prea internaţionali. Încercările noastre de promovare pe acest segment al siturilor arheologice de la Marea Neagră sunt timide şi cu finanţări nesemnificative iar acest lucru aproape că te doare. Mi-ar fi plăcut sincer să plec de la Histria măcar cu un breloc, replică a unei coloane greco-romane sau cu o folie-replică reprezentând monede de epocă sau măcar cu o cărţulie colorată şi frumos desenată pentru copii cu istoricul cetăţii.
P.S. Încă o chestiune poate lipsită de importantă pentru unii, dar care reflectă grija pentru vizitatori la Troia. În momentul accesului în incintă, la casa de bilete ţi se oferă şerveţele umede şi ţi se atrage atenţia să ai suficientă apă la tine pentru circuitul cetăţii.
Suntem mai puternici decât credem!
Daniela Dumitrescu
